Analiza Accidentelor Rutiere In Care au fost Implicati Copii

ÎN PROXIMITATEA UNITĂŢILOR DE ÎNVĂTĂMÂNT

La nivelul Uniunii Europene, Romania ocupă în anul 2017 primul loc în ceea ce priveşte numărul de decese la milionul de locuitori, astfel se înregistrează 97 de persoane decedate la un milion de locuitori totalizându-se un număr de 1951 de persoane decedate pe drumurile din Romania.

În perioada 2008-2017 în România s-au înregistrat în total 28.529 accidente cu implicarea pietonilor cu vârste cuprinse între 3 şi 19 ani, ce au avut drept consecinţe 657 de morţi, 6.126 răniţi grav şi 21.721 răniţi usor.

În urma analizării datelor privind accidentele rutiere ce au ca victimă copii cu vârste cuprinse între 3 şi 19 ani, produse în intervalul 2008-2017, se constatată faptul că acestea se produc în localităţile cu cea mai mare densitate de populaţie dar şi de autovehicule peste medie, respectiv Bucureşti (3575 de accidente), Cluj Napoca (490 de accidente), Braşov (442 de accidente), Iaşi (723 de accidente)

Se constatată faptul că acestea se produc anual cu o medie de 2741 de accidente/an.

Majoritatea accidentelor (93%) cu implicarea pietonilor copii s-au produs in condiţii meteorologice normale şi doar 5% dintre acestea s-au produs în condiţii de ploaie.

Exemple de distributie a Accidentelor

La nivelul municipiului Cluj-Napoca în perioada 2008-2017 s-au înregistrat 490 accidente cu implicarea pietonilor copii (3-19 ani) din care au rezultat 2 persoane decedate şi 123 persoane rănite grav.

La nivelul municipiului Constanţa în perioada 2008-2017 s-au înregistrat 989 accidente cu implicarea pietonilor copii (3-19 ani) din care au rezultat 9 persoane decedate şi 91 persoane rănite grav.

În contextul celor menţionate, acest gen de accidente reprezintă unul dintre cele mai înalte grade de victimizare (1 persoana decedată sau rănită grav la 1 accident) dintre toate cauzele de producere a accidentelor cu implicarea pietonului, sens în care se poate concluziona că acest lucru este determinat direct de vulnerabilitatea pietonului în raport cu autovehiculele dar şi din cauza nerespectării vitezei de către conducătorii auto în cazurile prevăzute de lege.

Astfel un pieton care este lovit la viteza de 50 de kilometri la ora are 87% probabilitatea de deces în urma impactului, şansele cresc exponenţial în cazul unui pieton copil. 

Leziunile suferite, în cazul unui accident în cazul copiilor la impactul cu un autoturism, sunt severe, astfel dacă în cazul unui accident cu lovirea unui pieton adult există un moment de preluare pe caroserie înainte de proiectate acestuia, în cazul impactului cu un copil va avea loc doar momentul proiectării ceea ce produce leziuni grave.

Având în vedere faptul că 97 % din accidente, sunt produse în localităţi şi au drept cauză principala traversarea neregulamentara (44%), prin corelare cu insuficienţa locurilor de oprire/staţionare/parcare din jurul imobilelor si/sau al şcolilor, se poate concluziona că în cazul copiilor există un riscul suplimentar, generat de lipsa de vizibilitate în cazul apariţiei acestora pe partea carosabila.


Riscul potenţial de producere a unui accident în zona şcolilor este asociat totodată şi cauzei de neacordare prioritate copiilor angajaţi în traversarea drumului la trecerile pentru pietoni, situaţie în care câmpul de vizual (distanţa de percepţie) este restrâns în condiţiile opririi/staţionării autovehiculelor în imediata apropiere a trecerii de pietoni iar conducătorii auto chiar şi la viteza regulamentară de 30 km/h nu pot evita impactul cu un pieton copil (înălţime mica).

Masuri de reducere a riscului

  • Dispunerea efectivelor în raport de riscurile existente şi combaterea sistematică a neregulilor constate, în zonele menţionate, conform zonelor de risc identificate în analiză ataşate prezentei, în funcţie de locurile şi orele rezultate.
  • Aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru opririle/staţionările din zona trecerilor pentru pietoni din arealul unităţilor şcolare de către poliţia rutieră cât şi solicitarea aplicării de măsuri în acest sens şi de către poliţia locala.
  • Creșterea gradului de siguranța rutiera în zona trecerilor pentru pietoni concomitent cu diminuarea numărului de accidente ce au drept cauza neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea drumului public prin locuri semnalizate si marcate, urmărind obiectivele specifice.

Obiectiv Specific 1

Reevalurea semnalizării instalate la nivelul trecerilor pentru pietoni si modul în care aceasta poate fie perceputa3 de către participanții la trafic pe diferite4 categorii de vehicule.

Notificarea administratorului drumului pentru amplasarea corectă a semnalizării rutiere şi dispunerea măsurilor de sancţionare a opririlor neregulamentare în cazul apropierii trecerilor pentru pietoni, (insule mediane, covoare prealabile trecerilor de pietoni pentru aderenţă la frânare, etc.).

Realizarea unor covoare aderente pentru cresterea eficientei la franarea autovehiculelor.

Notificarea administratorului drumului pentru a creaşte gradul de siguranță rutieră prin sporirea vizibilitatii asupra trecerii de pietoni, prin realizarea unor amenajări rutiere ce interzic oprirea în cazul străzilor din apropierea unităţilor de învăţământ.

Obiectiv Specifi 2

Reevaluarea modului de reglementare al vitezei de deplasare în cazul trecerilor pentru pietoni din apropierea unităţilor de învăţământ si notificarea administratorului drumului, conform art. 53 din OUG 195 din 2002 republicată şi modificată, pentru instituirea supraînălţării trecerilor pentru pietoni astfel încât comportamentul rutier al conducătorilor auto să fie influenţat în sensul reducerii viteza autovehiculelor până la maxim 30 km/h.